Intervenții la nivel local pentru schimbarea comportamentelor în controlul tuberculozei - Caravane IEC în toată țara!
Domeniu:
Promovarea sanatatii si schimbarea comportamentelor,
Grupuri dezavantajate si comunitati
Partener:
Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate București
Ani:
2008,
2009
Intervenții la nivel local pentru schimbarea comportamentelor în controlul tuberculozei - Caravane IEC în toată țara!
În cadrul proiectului Comunicarea pentru Schimbarea Comportamentului în Controlul Tuberculozei – de la strategie națională la intervenții locale, finanțat de Fondul Global de Lupta Împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei - runda a VI a, Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate, în colaborare cu Programul Național de Control al Tuberculozei a început în luna martie 2008 organizarea în țară a caravanelor de informare-educare-comunicare pentru populațiile defavorizate.
Aceste caravane se desfășoară în perioada martie 2008 – septembrie 2009, urmând a însuma un număr de minimum 82, cu câte 3 intervenții (locații) pentru fiecare carvană (246 de intervenții) și un total de peste 8600 de persoane din rândul populațiilor defavorizate informate în domeniul prevenirii tuberculozei.
Prin organizarea acestor intervenții IEC în comunitățile din țară se urmărește informarea și sensibilizarea populațiilor vulnerabile, din zone sărace sau izolate și populației rrome cu privire la diferite aspecte legate de transmiterea, simptomele și mai ales metodele de prevenire a tuberculozei.
În luna martie 2008 au fost organizate astfel de intervenții în județele: Timiș, Prahova, Ilfov, Tulcea și Buzău, precum și în București.
În București s-a evidențiat campania stradală organizată de studenții mediciniști în parcul Cișmigiu, unul dintre cele mai frecventate parcuri din capitală.
În cadrul acestor intervenții organizatorii, cu sprijnul partenerilor locali: primării, școli, licee, dispensare, biserici, au furnizat participanților informații despre tuberculoză, au proiectat un film despre tuberculoză, special conceput pentru informarea și sensibilizarea populațiilor vulnerabile, pe marginea căruia s-au purtat discuții și s-a răspuns la întrebări. În cadrul caravanelor au avut loc concursuri cu premii și au fost împarțite materiale informative și promoționale: pliante, tricouri, șepci etc. Materialele promoționale împărțite participanților au fost concepute conform principiilor Organizației Mondiale a Sănătății și avizate atât de Unitatea de Implementare a Proiectului, cât și de Programul Național pentru Controlul Tuberculozei și Ministerul Sănătății Publice. Discuțiile și prezentările au pus accent pe aspectele profilactice, subliniînd riscurile îmbolnăvirii de tuberculoză.
De remarcat până la ora actuală este interesul manifestat în organizarea și desfășurarea acestor intervenții, atât din partea reprezentanțior locali – primari, viceprimari, cadre didactice, medici de familie, preoți, cât și din partea populației țintă. Se urmărește, de asemenea, implicarea în organizarea intervențiilor IEC și a altor organizații precum: Societatea Studenților în Medicină București, Asociația Bolnavilor de Tuberculoză din România și Agenția Națională pentru Romi.
-