Cabinet medical Fundația CPSS - Testul PAP gratuit!
Cabinetul medical oferă asistență medicală pentru detectarea timpurie a cancerului de col uterin.
Ai grijă de sănătatea ta – fă-ți Testul PAP!
Există un moment când poți face ceva pentru viitorul tău, pentru sănătatea ta. Important este să ai grijă ca acest moment să nu fie depășit, pentru că mai târziu poate fi prea târziu! În România 3 femei mor în fiecare zi din cauza cancerului de col uterin. Nu trebuie să fii una dintre ele. Mergi regulat la medic (o dată la 2 ani dacă vârsta ta este sub 35 de ani și o dată pe an dacă ai peste această vârstă) pentru testul Babeș-Papanicolau (PAP). Acesta poate diagnostica, încă din stadiile de început, cancerul de col uterin, când poate fi cu ușurință tratat și vindecat complet.
La cabinetul medical „Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate” poți efectua gratuit testul PAP în baza trimiterii medicului de familie sau a specialistului.
Nu mai aștepta! Întreabă medicul de familie și fă-ți chiar acum testul Papanicolau. Mai târziu poate fi prea târziu!
Cum putem învinge cancerul de col uterin
Steliana M. a auzit prima dată de boala numită cancer de col uterin la Centrul Multifunțional Caraiman. Nu știa de ce este bine să-și facă testul Babeș-Papanicolau, dar i-a spus o vecină: ”
Du-te, dragă și tu, că-i gratis, ba îți face și un control, vezi cum stai, că nu se știe niciodată”. Medicul i-a explicat că printr-o analiză simplă și nedureroasă s-ar putea descoperi boala într-un stadiu tratabil. Peste 92 la sută din persoanele care au această formă de cancer supraviețuiesc, în occident, la cinci ani de la momentul diagnosticului. În România, se moare cel mai adesea, iar femeile trec prin suferințe greu de imaginat, deoarece așteaptă prea mult până să vină la o consultație.
Motivele acestei reticențe? Amintirea controalelor ginecologice obligatorii, din vremea comunismului, lipsa de informații, dar și prețul, care se apropie de 100 de lei, în cabinetele private, fără a mai pune la socoteală consultația propiu-zisă.
Unde s-ar putea obține un astfel de test gratuit? Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate, în urma unui parteneriat încheiat cu Primăria sectorului 1 a facilitat organizarea și funționarea unui cabinet de ginecologie și a unui laborator de citologie care oferă consultații și testări Babeș-Papanicolau, la etajul 1 al Complexului Multifunctional Caraiman.
Din august 2008 și până în prezent au fost realizate mii de controale femeilor atât din cadrul sectorului 1 cât și din celelalte sectoare ale capitalei.
Pentru efectuarea acestor controale nu este necesară decât o programare la numărul de telefon 021 3133840 de luni până vineri între orele 10-16 și o trimitere de la medicul de familie. Personalul medical (medici primari si specialisti anatomopatologi, asistenti medicali) dedicat Programului „Învinge cancerul de col” oferă consultații, recoltează i examinează analizele care ar putea indica riscul de cancer. Doar câteva celule, analizate în laborator, pot semnala apariția unei leziuni precanceroase, care este apoi atent investigată și tratată, deseori cu păstrarea aparatului reproducător.
Maria P. a aflat că este suspectă de cancer de col după ce s-a testat la Centrul Multifuncțional Caraiman. „
E un stadiu tratabil, mi-a spus doctorul. Operația a fost ușoară, fiindcă am venit devreme, am făcut prima serie de terapie și cred că merge bine. Nu știu ce se întâmpla dacă nu veneam la testare. Practic, nu mă durea nimic, n-aș fi știut de boala asta până nu ajungeam în ultimul stadiu. Le mulțumesc celor care au făcut acest centru și pentru noi, cei care nu prea avem de unde plăti”.




Ce trebuie să știi despre cancerul de col:
- În fiecare an, 50.000 de femei din Europa fac cancer de col uterin, iar 25.000 mor fiindcă nu se descoperă la timp boala
- Cancerul cervical reprezintă o tumoră malignă a unei părți, cea mai de jos și mai îngustă, din uter
- Cancerul evoluează fără simptome. Rareori apar mici sângerări vaginale. Scăderea în greutate, durerea de spate, bazin sau de picior apar în stadii când intervenția este foarte dificilă
- Testul Babeș Papanicolau surprinde leziunile precanceroase, permițând intervenția precoce, în stadii tratabile, deseori fiind chiar posibilă păstrarea aparatului reproducător
- Testul nu este dureros, se realizează în câteva minute
- Testul trebuie făcut o dată pe an, de la 21 la 70 de ani
- Riscul de cancer uterin crește la femeile care au infecție cu virusul papilloma, care iau anticoncepționale, care fumează sau care au în familie astfel de cazuri
Doctore, fii alături de pacientele tale!
Testul Babeș Papanicolau poate salva viața multor femei când este efectuat periodic. Fii alături de pacientele tale în lupta împotriva acestei boli. Recomandă-le efectuarea acestui test.
Cabinetul medical „Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate” efectuează gratuit testul PAP în baza trimiterii medicului de familie sau a specialistului. În cadrul cabinetului nostru interpretarea frotiurilor se face utilizând sistemul de raportare Bethesda, acesta determinând un diagnostic corect și exact.
Toate testele ce vor diagnostica boala în stadii inițiale înseamnă vieți salvate, mame, soții sau prietene care vor rămâne alături de noi mulți ani de acum încolo.
Adresa noastră este:
Cabinetul medical „Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate”
Str. Caraiman nr. 33, et. 1, sector 1, București
Program: luni-vineri 14-18
Pentru programări sunați la tel. 021 - 313 38 40 sau 021 - 212 07 32